Scrisoare către cea pe care am pierdut-o
Scris în categoria (Daria şi Boris) de ines în data de 28-10-2008
(9 voturi, media: 4.11 din 5)
Loading ...
(9 voturi, media: 4.11 din 5) Loading ...Pasul 3 : prea târziu
“Dragă Daria,
Îţi scriu această scrisoare ajuns în cel mai înalt stadiu al penibilului, al conştientizării tuturor lucrurilor din viaţa mea pentru care este mult prea târziu dar, totuşi, şi al speranţei că poate că voi reuşi să rezolv ceva, să repar ceva, să readuc ceva. Orice…
Nici nu mai ştiu cât timp a trecut de la aceea care a fost ultima ta scrisoare, ştii foarte bine că nu calculez timpul şi ştii foarte bine că aş prefera să am un alt instrument cu care să măsor timpul într-un alt fel.
Ceea ce ştiu, însă, cu siguranţă este că ai avut dreptate. Ai avut dreptate cu tot ceea ce mi-ai spus: ai avut dreptate spunându-mi că sunt laş, ai avut dreptate spunându-mi că îmi place să stau aşa, în situaţia în care sunt, ai avut dreptate spunându-mi că sunt egoist, ai avut dreptate când mi-ai trimis o ultimă scrisoare luând decizia de a-ţi scoate din suflet tot nimicul ăla mare, singurul lucru pe care am fost capabil să ţi-l dăruiesc.
Într-un mod jalnic îmi dau seama că, deşi acum sunt sigur despre cum sunt şi ce îmi doresc, este inutil să-ţi scriu această scrisoare. Într-un mod la fel de jalnic îmi dau seama că aş fi putut să te am, dar nu te am, că aş fi putut să nu-ţi dau dureri de cap şi nopţi cu vise urâte, dar eu ţi le-am dat, că aş fi putut să îţi arăt cât de mult contează să ai pe cineva cu care să poţi vorbi despre tot fără bariere, dar nu ţi-am arătat.
Am făcut totul pe dos, lucru pe care se pare că îl fac şi în prezent. M-am săturat să te evit şi să mă eviţi, m-am săturat să nu ştiu ce să-ţi spun când trec pe lângă tine, m-am săturat să nu-ţi spun nimic, ştiind câte aş putea să-ţi spun. M-am săturat să nu am curaj să-ţi spun.
Aşa că te rog pe tine, Daria, să mă laşi cumva, să faci ceva, să-mi dai de înţeles sau să-mi spui direct că scrisoarea aceea a ta nu a pus capăt la tot.
Cel care nu vrea să te piardă,
Boris.”
Nota autorului: 
. Pentru cei care au ajuns de curând pe acest blog, dar şi pentru cei care au uitat povestea, o puteţi rememora aici.
normal….exat ca in realitate, tot baiatul tre’ sa se caiasca pana la urma, tre’ sa se puna in genunchi, tre’ sa spuna ca el a gresit, tre’ sa ia toata vina asupra lui…nimic mai adevarat
Ei, hai, nu fi asa de revoltat
nu prea am cum sa fiu revoltat pe realitate….m-am obisnuit cu ea si o accept. faceam doar o observatie. oare feministele ar accepta situatia asta sau ar mai ceda si ele (asa ca sa fie 50 – 50)? la mine mai e valabila si alta situatia, cea in care e greseste, eu o cert, si nu stiu cum si prin ce mijloace pana la urma eu sunt cel certat si vinovat…la voi la fel?
Yep, cunosc aceasta tactica
. Totusi, mi-am propus sa nu o mai folosesc. Si se pare ca e mult mai bine 