Inventezi probleme.

Asta este concluzia la care am ajuns în urma unui week-end în care m-am gândit întruna la ceea ce o să se întâmple luni şi cât de rău o să fie şi cum o să mă mai mănânce pe mine persoanele cu care va trebui să discut azi şi cât de proastă este părerea persoanelor ăstora despre mine şi cum o să mă considere ele fraieră şi incapabilă de a face ceva bun şi etc.

Asta este concluzia la care am ajuns în urma unui week-end în care, de fiecare dată când mi-a fost bine, trebuia să mă opresc cumva din acest bine şi să mă gândesc că, în mod normal, nu ar trebui să-mi fie bine pentru că este ceva ce mă deranjează. Şi, dintr-o dată, PAC: iar mă apucam să mă gândesc la ceea ce o să se întâmple luni şi cât de rău o să fie şi cum o să mă mai mănânce pe mine persoanele cu care va trebui să discut azi şi cât de proastă este părerea persoanelor ăstora despre mine şi cum o să mă considere ele fraieră şi incapabilă de a face ceva bun şi etc. Am uitat să precizez că asta fac eu de obicei. Smart me .

Nu ştiu dacă se cheamă prejudecată sau nesiguranţă temporară. Habar n-am care îi este numele. Cert este că mă enervează la culme când fac asta: fără să cunosc datele problemei, îmi creez scenarii. Pentru că am o imaginaţie debordantă pentru care cel mai uşor lucru din lume este să funcţioneze şi să creeze scenarii. Pentru că un cuvânt al cuiva are capacitatea de a mă ţine pe gânduri un week-end întreg şi pentru că nesiguranţa unei „ceea ce va fi” este la fel de capabilă să mă roadă şi să mă facă să mă gândesc la chestii.

Şi, pentru ca totul să fie complet, am ajuns până la performanţa de a-mi crea o imagine despre o persoană pe care nu am mai văzut-o în viaţa mea. O imagine proastă bazată pe povestirile celor din jur care cred că au vrut să fie drăguţi şi să mă prevină. Numai că au fost atât de drăguţi şi m-au prevenit atât de tare încât cred că am devenit cel mai prevenit om de pe Pământ. Ăsta a fost motivul pentru care, în primele cinci minute de conversaţie cu persoana respectivă, am stat tot timpul pregătită ca, de sub faţa aceea de femeie drăguţă şi amabilă, să iasă o vrăjitoare. Şi, pentru că (evident!) nu a ieşit, am devenit dezorientată şi am început să-mi urăsc tendinţele astea urâcioase şi am decis că trebuie să le împărtăşesc. Acum voi suportaţi, nah!

Şi pentru că dimineaţă, din cauza lipsei de inspiraţie, Helga mi-a sugerat să scriu despre modalitatea în care persoanele cu care intri în contact îţi influenţează ziua, o să spun că, de fapt, tu singur îţi influenţezi ziua şi persoanele alea nu sunt decât nişte pretexte. Iar, dacă la finalul zilei te apuci să te plângi de dureri de cap din cauză că te-a supărat ceva persoană antipatică, să ştii că undeva cumva este şi vina ta şi că undeva cumva acea persoană poate că nu este antipatică. Poate că numai în capul tău este.

***

Mulţumiri:

Mulţumesc, Simona, pentru bubu:

Mulţumesc, Karla, pentru că ai şters tabla în II2. Sweetie you .

***

Melodie care-mi aduce aminte de Helga (dacă tot ziceam de Helga):