Există pe Pământul ăsta oameni care critică. Acest lucru nu este unul neapărat negativ, având în vedere că şi mie îmi place de nu mai pot să practic acest sport şi că, uneori, îl pot duce până pe cele mai înalte culmi, acolo unde nimeni niciodată nu şi-ar fi închipuit despre un om atât de mic şi gingaş că ar putea duce critica.

În schimb, mă enervează de nu mai pot oamenii care, în critica lor, fac următoarele lucruri:

1. Nu construiesc argumente, ci spun că un anumit lucru/aspect al vieţii este greşit, este prost, este idiot, este slab din cauza că aia e părerea lor. Şi părerea lor, dacă e părerea lor, nu poate fi contestată sau, dacă este contestată, degeaba este contestată pentru că oricum ei tot cu părerea aceea vor rămâne. Pentru că este a lor. Cu aceşti oameni mi se pare imposibil de discutat, inutil de combătut, hopeless.

2. Argumentele pe care le construiesc nu se bazează pe experienţe proprii, ci numai şi numai pe experienţele altora, pe filosofii sau pe spusele oamenilor pe care ei îi admiră. Câteodată, experienţa şi întelepciunea altuia este foarte bine de luat în calcul şi dată drept exemplu dar, în momentul în care se vede clar şi răspicat că nu eşti capabil să gândeşti nişte cuvinte ale tale, ci le iei exact aşa cum au fost spuse de alţii… hopeless.

3. Argumentele aduse, fie din experienţa altora, fie din cea proprie, nu sunt valide. Nu mă mai apuc să scriu iar despre sofisme şi să vă fac capul calendar dar, totuşi, dacă vreţi să aveţi capul-calendar, vă invit să aruncaţi o privire aici. Enjoy!

Am lăsat pentru final aspectul care mă enervează până în măduva oaselor şi înapoi, aspect pe care tocmai l-am sesizat… undeva şi la care numai când mă gândesc mă face să îmi dau seama că sunt unii oameni cu care chiar nu ar trebui să mă obosesc să port conversaţii .

Există unii oameni care, fie pentru că nu şi-au fixat, măcar provizoriu, anumite valori sau principii după care să se ghideze în viaţă, fie numai de dragul de a contrazice, îi critică pe ceilalti folosind una dintre formele de mai sus. Îi critică de fiecare dată când au ocazia şi, în acelaşi timp, prin contrast cu… criticaţii, încearcă să-şi scoată în evidenţă stilul impecabil de viaţă, principiile inexistente şi valorile închipuite. Şi, mai apoi, atunci când au ocazia, sunt ei puşi în ipostaza de a face ceea ce au făcut şi… criticaţii dar, atât timp cât lucrul acela este făcut de ei, se laudă cu el şi îl prezintă ca pe cel mai bun lucru de pe Pământ.

Pentru că nu pot da exemplul care îmi stă pe vârful degetelor şi aproape că alunecă singur pe tastatură pentru a se revela, o să dau un exemplu puţin mai stupid.

Mie îmi place să scriu pe blog, îmi place să fiu citită, îmi place să aflu ce le place cititorilor să citească şi să fac în aşa fel încât să mă apropii de ei, îmi place să constat că mi-a crescut traficul, îmi place când oameni pe care nu-i cunosc îmi dau add pe mess numai pentru a-mi spune că le place cum scriu, îmi place să citesc şi alte bloguri, îmi place să las comentarii şi, mai ales, îmi plac blogmeeturile. Şi, dacă mie îmi plac toate aceste lucruri şi, mai ales, dacă tu eşti un om care pretinde că îi pasă de… plăcerile mele, îmi mai place ca aceste lucruri să îmi fie respectate şi nu criticate fără acoperire. Asta a fost despre mine.

Acum despre tine: Ţie naiba ştie ce-ţi mai place dar, în mod cert, îţi place să critici tot ceea ce îmi place mie. De fapt, nu, nu tot ceea ce îmi place mie. Să spunem că îţi place să critici numai partea asta, cu bloggingul. O critici cu argumente, unele pertinente, altele mai putin pertinente. Ideea de bază este că o critici şi că ţi se pare împotriva principiilor tale de viaţă şi valorilor tale măreţe să o practici. Ţi se pare o preocupare puerilă care nu te va înălţa niciodată spiritual sau intelectual. Ok, am stabilit asta despre tine.

Dar, deodată, să spunem că cineva îşi dă seama că tu te exprimi destul de bine în scris şi îţi propune să fii colaborator pentru un anumit blog sau chiar să-ţi faci propriul blog. Cineva-ul ăsta este o persoană pe care tu o apreciezi. Şi, tot deodată, apare blogul tău. Dintr-o dată ai blog, scrii pe el, scrii cum blogul este puterea şi că ce bine e că există blogosfera, îţi exprimi părerea de rău pentru faptul că nu sunt suficiente blogmeet-uri şi alte lucruri din astea contradictorii cu „principiile” şi „valorile” pe care cu atâta patos ţi le-ai susţinut până în prezent.

Eu ce să mai cred despre tine? Să nu mă enervez?

P.S. Pentru cei cu raportul de activitate: este un exemplu aleatoriu. ALTUL era exemplul. Nu faceţi corelaţii, vă rog.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• Nu am găsit articole similare