Două cuvinte
Scris în categoria (viziune) de ines în data de 17-09-2008
(9 voturi, media: 4.78 din 5)
Loading ...
(9 voturi, media: 4.78 din 5) Loading ...Din nou, trebuie să precizez că nu îmi propun să generalizez dar, în acelaşi timp, nu cred că povestesc doar despre mine şi cred că se mai regăsesc şi alţii în ceea ce voi scrie în continuare.
Există în limba română două cuvinte pe care îmi este foarte uşor să le spun persoanelor nepotrivite. Îmi este atât de uşor, încât sunt capabilă să le şi traduc în diverse limbi pentru că îmi place cum sună şi, mai apoi, să le spun mai departe. Către persoane nepotrivite. Care, la rândul lor, s-ar putea să mi le poată întoarce cu la fel de multa uşurinţă.
Şi sunt conştientă de faptul că aceste două cuvinte nu sunt spuse într-un mod firesc, e ca şi cum mi-aş spune (şi cred, de fapt, că îmi şi spun asta) mie însămi, înainte să-mi iasă din gură, că este momentul să le spun, că trebuie, că a trecut suficient de mult timp, că celălalt se aşteaptă ca eu să le spun şi, prin urmare, trebuie să-i satisfac aşteptările. Şi le spun. Şi apoi lucrurile devin simple: cele două cuvinte vor fi spuse de fiecare dată cu uşurinţă, la orice oră, în orice împrejurare, înainte de „bună dimineaţa”, după „bună dimineaţa”, în loc de „bună dimineaţa”, în loc de „poftă bună”, în loc de „noapte bună”, în loc de „drum bun”, în loc de „la mulţi ani”, în loc de „du-te naibii”. Şi devin banale. Şi nu te mai gândesti că, de fapt, ele transmit un mesaj, poate că unul dintre cele mai frumoase şi cele mai pline de încărcătură emoţională mesaje pe care numai două cuvinte ar putea vreodată să-l transmită.
Şi apoi, după o vreme, ajungi să le crezi; este ca şi cum, odată spuse cu voce tare, nu mai ai scăpare, trebuie să li te conformezi şi să te porţi ca atare, în conformitate cu mesajul lor. Şi, uite aşa, cele două cuvinte ajung să îţi fie propriul duşman, sursă de şantaj emoţional şi cauza unor acţiuni ce poate nu ţi-ai fi dorit să le faci. Şi ajungi să te întrebi: „Oare de ce, naiba, le-am zis? Oare altă treabă n-am avut? Acum nu mai este cale de întoarcere. Şi ceea ce este şi mai dureros este că nici măcar nu sunt adevarate”.
Da da, pentru că, de cele mai multe ori, dintr-un entuziasm debordant, dintr-o euforie fără de margini, dintr-un subiectivism al… valului, crezi chestii. Şi le transmiţi mai departe. Şi apoi, când entuziasmul, euforia, subiectivismul şi valul dispar, te trezeşti că ramâi lângă o groază de lucruri care nu îţi plac, dar asupra cărora planează cele două cuvinte pe care cu atâta nonşalanţă şi siguranţă tu singur ai fost capabil să le spui. Să te văd acuma. Ce-o să mai faci?
Partea cea mai interesantă din această poveste cu două cuvinte este faptul că, atunci când chiar simţi să le spui, când eşti tu sigur, când nu mai este vorba de entuziasm şi de euforie şi de subiectivism şi de val, când este vorba de realitate, te întrebi dacă nu cumva este vorba de entuziasm şi de euforie şi de subiectivism şi de val. Şi te gândeşti de mai multe ori înainte să le spui. Uneori le ţii acolo în tine, nu le mai spui. Pentru că au fost spuse de atâtea ori persoanelor nepotrivite. Şi uite aşa cele două cuvinte se pot îneca în tine exact atunci când ar fi cel mai bun moment să le arunci un colac de salvare şi să le laşi să iasă.
Îi felicit pe cei care nu au acest gen de probleme existenţiale şi care sunt suficient de lucizi încât să se cunoască atât de bine, să ştie despre ei când este/nu este momentul să spună două cuvinte.
…you are so right…indeed
Ultima postare de la alex ciobanu-Ce va urma dupa blogging?
…iar cand ii intalnesti, sa-mi faci si mie cunostinta cu ei
Ultima postare de la Irina-ziua ielelor
Intotdeauna ai sa gasesti o persoana care regreta ca spus acele doua cuvinte la un moment dat. Uite acum mai mult de patru ani ma “grabeam” sa le spun, iar efectul a fost o dezamagire totala. Acum trei ani le-am spus cu toata inima si reactia a fost surprinzatoare, parca nu ma simteam in largul meu desi traim o stare euforica.
Niciodata nu o sa existe o reteta exacta pentru a spune cele doua cuvinte, pentru ca intotdeauna le privim cu subiectivism.
Eu una nu cred in situatiile ideale, cred in fapte, iar daca cineva imi spune sa fac sau sa zic un anumit lucru sunt destul de incapatanata sa ma opun in primele zece minute.
Drept urmare draga mea, nu-ti dau nici un sfat, ci doar ti-am expus propriile pareri.
Ultima postare de la Ioana Grigoriu-Un peruş adorabil
@Irina: si, daca ii intalnesti tu prima… you know what to do
@Ioana: nici nu am nevoie de retete. Oricum tot dupa cum ma taie capul fac
1. Imi pare bine ca pot citi si eu blogul tau fara mozila pentru ca surprinzator dar ultimele tale posturi le pot vedea asa ca am destule de recuperat…
2. Cele doua cuvinte…offf Doamne… uneori le spunem cand nu trebuie si ne simtim dezamagiti daca reactia celuilalt nu corespunde asteptarilor, uneori nu le spunem la timp si atunci cel care asteapta reactia de la noi se satura si pleaca sau uneori le spunem exact cand trebuie si atunci sentimentul care ne incarca inima este cel mai frumos posibil iar caldura acestuia ne umple de dorinta…
Si acum mai tin minte prma oara cand mi s-a intamplat sa simt si sa astept un moment in care sa rostesc cele doua cuvinte si pot sa iti spun ca daca ai ajuns in momentul care trebuie…e super faina senzatia.
@ Ioana: eu cred ca de aceea sunt folositoare experientele anterioare…ne ajuta sa judecam mai bine situatii de genul “cele doua cuvinte”.
As putea scrie despre chestia asta zile in sir dar o sa ma opresc aici.
Ultima postare de la Claudiu-Bine v-am regasit
1. Se pare ca din cauza mea nu-mi poate fi citit blogul ca lumea. Mi-am stricat blogul singura. Sunt o criminala >
2. Ce frumos ai spus
. Si, daca vrei, poti sa comentezi zile in sir pe subiectul asta aici, pe blog, eu nu ma supar 
Ultima postare de la ines-Despre femei şi bărbaţi
Ok, atunci o sa incep chiar acum….
Prima oara cand am spus cele doua cuvinte si a fost intr-adevar din suflet a fost ceva timp in urma dar tin minte ca atunci eram acasa in pat si purtam conversatii interminabile de plateam telefonul enorm de mult. Tin minte insa ca la serviciu am fost nauc de somn timp de vreo luna. Imi aduc aminte ca m-am simtit foarte, foarte, foarte, foarte, foarte…fericit pentru ca am simtit ca erau spuse din inima si la randul meu am spus cele doua cuvinte din inima si de atunci le repet ori de cate ori am ocazia si simt ca este nevoie. Ai sa spui ca cele doua cuvinte au devenit pentru mine ceva banal…NU ESTE ASA…pentru ca atunci cand sunt folosite des dar spuse din inima atunci nu devin ceva banal si reflecta sentimente care la fel ca si relatia dintre cei doi se maturizeaza si se cristalizeaza in timp. Nu cred ca cele doua cuvinte au farmec atunci cand nu sunt urmate de caldura sau de emotia care o presupune o relatie; vor fi fade si fara nici un fel de sonor atunci cand sunt doar aruncate. Deci acum chiar ma opresc…@ines: nu ma mai provoca sa aberez ca o voi face foarte mult…
Ultima postare de la Claudiu-Bine v-am regasit
Well… I guess ca iti dai seama numai cu timpul daca reflecta realitatea sau nu.
[...] am dat peste un articol mai vechi de-al meu, ăsta adică. Da, atunci când mă plictisesc îmi recitesc propriile articole şi încerc să-mi aduc [...]