Acesta este Ralf. Îl vedeţi? Vă place de el? Nu-i aşa că, atunci când vă uitaţi la pozele astea, vă vine să spuneţi: „ viaţă de câine, ce-ţi pasă ţie?”

Uitându-mă eu aşa la Ralf, am avut super revelaţie (vă daţi seama? N-am avut super revelaţie când am scris ieri despre frământările Dariei, dar am avut super revelaţie când l-am văzut azi pe Ralf tolănit pe ciment… lipsit de griji. Oare ce fel de om sunt eu? ): trebuie să-mi permit să-mi fie lene! Să nu mă mai intereseze nimic, să zac pur şi simplu, să dorm, să mă alint, să nu mă mai ridic din cinci în cinci minute din pat pentru că mi s-a părut mie că cineva mi-a zis ceva important pe messenger. Să-mi fie lene! Lenea este bună! Uitaţi-vă la Ralf! Vi se pare că suferă?

M-am săturat să fiu tristă. M-am săturat să analizez tot. Mă dor creierii de câte interpretări am putut să prestez în ultimul timp. M-am săturat să mi se schimbe starea de la o oră la alta, ca unui labil psihic. M-am săturat să le bat la cap pe fete cu problemele mele. Şi m-am săturat să le citesc suferinţa în ochi de fiecare dată când vorbesc despre acelaşi lucru (exagerez, nu cred că suferă ele atât de mult ). Şi, mai presus de toate, m-am săturat să nu îmi permit să-mi fie lene!

Aşa că, oficial, cel puţin în următoarele două zile, îmi va fi lene! Şi singurul lucru pe care îl voi face va fi să STAU! Eventual aşa ca Ralf. Lângă el. Pe ciment. Uitaţi-vă la el cât de lipsit de griji este! Nu mai poate el de problemele existenţiale, nici măcar din coadă nu mişca atunci când aude de întorsături de situaţie şi interpretări de cuvinte, nici măcar un ochi nu deschide atunci când i se pare că a înţeles un adevăr absolut.

Gata! Din momentul ăsta îmi este lene! Iar gestul reprezentativ pentru tot ceea ce ar putea să se concretizeze într-o potenţială problemă este un mare şi călduros: (îmi pare rău că nu pot să-l fac mai mare; unul uriaş).

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• Nu am găsit articole similare