Când citiţi titlul ăsta vi se pare că o să folosesc toate metaforele de pe Pământ şi că urmează să citiţi cel mai profund articol ever, nu-i aşa?

Ei bine, dragii mei, o să mă folosesc din nou de argumentul că este duminică, ziua în care metaforele trec pe lângă mine şi nu se prind. Şi (sper!) o să vă fac să râdeţi puţin. Nu degeaba aţi zis voi că vă place de acest blog pentru că eu sunt amuzantă. Să nu vă dezamăgesc tocmai acum…

Există pe lumea asta şi, mai ales, în vocabularul limbii române, nişte cuvinte despre care mi-am dat seama că, deşi le-am folosit sau i-am auzit pe alţii folosindu-le, nu le-am scris niciodată. Da, ştiu, unora dintre voi nu li se pare ciudat sau amuzant momentul în care scriu pentru prima oară un cuvânt, dar mie, când mi se întâmplă aşa ceva, stau şi mă holbez la cuvântul respectiv şi îl admir din toate unghiurile, ba mai şi vorbesc cu el: „Ahaaaaa… deci AŞA arătai!!!”.

Am petrecut vreo două săptămâni strângând astfel de cuvinte. Şi uitaţi-vă puţin ce frumuseţe de listă a ieşit:

Ciu-ciu: aţi mai scris vreodată cuvântul „ciu-ciu”? Ia uitaţi-vă, dragul de el, cât de… rotund este! Pentru cei care au mai scris vreodată în viaţa lor cuvântul „ciu-ciu”: se scrie cu cratimă? Sau se scrie, pur şi simplu, „ciuciu” (caz în care este şi mai drăgălaş ), sau se scrie „choo-choo”? Sau „choochoo”?

Ţugui: este cel mai… ţuguiat cuvânt pe care l-am scris vreodată. Nu vi se pare că, atunci când vă uitaţi la el, undeva pe la al doilea „u” începe să se înalţe? Şi „i”-ul îl coboară la dimensiunea îniţială? Nu vi se pare, normal, numai eu am probleme din astea .

Ţumburuc: vai de mine, ce cuvânt drăgălaş . Mă face să mă gândesc la bomboane cu jeleu roz în interior. Cred că este din cauza terminaţiei „mburuc”. De fapt, mai mult „buruc”-ul ăla face toată treaba.

Hăt: din sintagma „NFHH” în care „HH” înseamnă „hăt-hăt”. Nu-mi place cum arată cuvântul ăsta; este prea scurt pentru ceea ce semnifică.

Mălăiaţă: când mă uit la cuvântul ăsta îmi imaginez o fetiţă mică mică mică ce are o pălăriuţă galbenă pe cap şi mănâncă o îngheţată de lămâie. Galbenă. Doamne, oare ce o să credeţi despre mine la finalul articolului? Deja îmi imaginez cum staţi voi şi citiţi, fiecare dintre voi cu câte o sprânceană ridicată .

Sfâr: adică zgomotul ăla pe care ar putea să-l facă aripile unei păsări în zbor. Zgomotul ăla care nu este „fâş”. Nu-mi place cuvântul. Când mă uit la el mă gândesc la faptul că îi lipseşte „c”-ul de la final…

Gurgui: pe ăsta nu-l ştiam, l-am auzit pe undeva pe la Soveja. Deci, it’s a Soveja thing. A! Înseamnă lucrul despre care vorbeam mai sus: cuvântul incomplet + „c”. Personal, mă gândesc la un ac cu gămălie atunci când mă uit la el. Deci… nu!

Borhot: Doamne, ce poate fi mai urât decât acest cuvânt? Cum se alătură ele, dragele de ele, „r”-ul şi „h”-ul. Bleax!

Paporniţă: ce cuvânt amuzant. Seamănă cu o guşă de găină. Găinile au guşă? Dacă nu au, să ştiţi că „paporniţa” este o guşă de găină, în viziunea mea.

Chifligit: vai de mine, ce cuvânt îngrămădit! Parcă e un personaj din desene animate călcat de tren. Arată exact precum ideea pe care o exprimă.

Căpălugă: am verificat. Nu există în dicţionar. De asta probabil nu l-am scris niciodată şi l-am auzit pentru prima dată acum vreo trei zile (Carmen, revoluţionezi limba română!). Aparent, „căpăluga” este femeia also known as „rechin ciocan”. Nici măcar despre rechin nu ştiu dacă poate fi ciocan, dar asta înseamnă „căpălugă”. Nu pot să mă pronunţ asupra acestui cuvânt .

Am lăsat pentru final cel mai frumuşel cuvânt nescris:

Cucui : Vai, mi se pare atât de drăgălaş . Cred că este din cauză că arată atât de bine. Vai, este cuvântul meu preferat (alături de cuvântul „pufos”, da’ pe ăsta l-am mai scris). Aproape că mă face să uit ce semnifică .

Gata! Ce părere aveţi acum despre mine?

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• Nu am găsit articole similare