Către domnul poliţist (da, dumneavoastră, acela de la circulaţie care se crede foarte important atunci când, urcându-se în maşina de examen, nici măcar nu are atâta minte încât să se uite la persoana ce urmează să fie examinată şi îi pune întrebarea tâmpită despre numărul maşinii; da, dumneavoastră, acela care, de cel puţin 15 ani, sunteţi „poliţistul number one” la examenul scris, dar încă mai citiţi cele 5 fraze despre cum se vor aşeza candidaţii, cum va decurge testul şi despre faptul că nu au voie să copieze – punând accentul penibil pe nişte cuvinte fără importanţă, dar despre care, dintr-un coeficient de inteligenţă mult prea scăzut, aveţi impresia că sunt miezul mesajului; da, dumneavoastră, acela care, tot de vreo 15 ani, faceţi aceeaşi glumă de prost gust despre cum cei care au obţinut un punctaj mic la sală ar trebui să fie atenţi la cum traversează strada; da, dumneavoastră, acela care vă ghiftuiţi din cei 100 de mii (10 RON) luaţi de la fiecare ce, astfel, va avea privilegiul de a intra în curtea locului de desfăşurare a examenului scris; da, dumneavoastră, acela care nici măcar nu are atâta minte în cap încât să îşi dea seama că o maşină, imediat după ce a făcut parcarea laterală, neapucând încă să îndrepte roţile, are volanul dat în stânga la maxim şi, prin urmare, ea va putea ieşi din locul de parcare respectiv exact pe acelaşi drum pe care a intrat, fără să vă mai faceţi dumneavoastră de râs (în faţa unui elev care se pare că ştie mai multe decât dumneavoastră) încercând să daţi de volan puternic stânga),

Una peste alta, eu încerc să vă înţeleg şi, poate, dacă mă screm mai mult, să va admir. Şi ştiţi de ce? Pentru că dumneavoastră trăiţi o dramă. Şi eu înţeleg acest lucru, chiar dacă nu deţin o onorabilă funcţie, aşa ca dumneavoastră. Se numeşte drama poliţistului care, numai o dată la o lună (aproximativ) are ocazia să iasă din anonimat. Ce-i drept, mi-aş dori şi eu să ies din anonimat aşa ca dumneavoastră. Pentru că, domnule poliţist, eu vă admir această tactică de metamorfozare, mai ales atunci când sunteţi şi ajutat, de fiecare dată, de cel puţin trei persoane echipate cu cel puţin 300 de euro; pentru că, aşa cum am mai spus, o dată pe lună, va transformaţi în cea mai importantă persoană din viaţa unei mâini de oameni care tremură în faţa prostiei dumneavoastră sau, mai bine spus, în faţa imaginaţiei şi a capacităţii de a observa, cu vigilenţă, greşeli pe care nici cel mai iscusit instructor auto nu şi le-ar fi imaginat.

Dar abia aici începe adevărata dramă. Pentru că, domnule poliţist, sunt convinsă că dumneavoastră dispuneţi de o conştiinţă impecabilă, de o tărie de caracter de fier pe care cei aproximativ 1000 de euro aproape că nu l-ar eroda. Drama dumneavoastră porneşte din spiritul dumneavoastră justiţiar; că doar sunteţi poliţist, ce mama naibii? Se dă în dumneavoastră o luptă, se întâmplă aşa… un fel de frământare… un fel de fluturi în stomac… un fel de forfotă… ca atunci când esti stricat la burtă, mai exact.

Pentru că, numai o dată pe lună, răpus de puterea celor 1000 de euro, vă călcaţi (CU GREU – şi vă înţeleg!!!) pe principii. Dintr-o dată, pentru dumnavoastră există două categorii de oameni: una este a celor care trebuie să parcheze maşina la cinci centimetri faţă de bordură, exact paralel cu aceasta, a celor care trebuie să ştie care este beculeţul care arată presiunea la ulei, a celor care trebuie să ştie ce reprezintă butonul de la Cielo care ar putea fi declanşat numai dacă maşina ar avea remorcă, al celor care nici măcar în gând să nu aibe intenţia de a nu acorda prioritate sau a celor care ar trebui să intuiască unde sunt marcajele, chiar dacă acestea au fost şterse de vânturi şi ploi. Cealaltă categorie este a celor care iau permisul.

Trebuie să fie tare greu, chiar şi pentru o minte mică…

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• Nu am găsit articole similare