Întotdeauna am avut o problemă cu „ce o să spună lumea?”. Această problemă şi-a atins apogeul când stăteam la bloc, acolo unde era multă lume adunată la un loc, lume ce ar fi putut să spună multe de fiecare dată când avea impresia că ar trebui să spună ceva. Şi atunci când nu avea această impresie. Exemple despre lucruri în legătură cu care lumea are ceva de spus:

„Dragă Boris,

Îmi pare sincer rău pentru tine. Îmi pare rău că abia acum ţi-ai dat seama, îmi pare rău că te-ai chinuit atâta şi îmi pare rău că îmi tot trimiţi atâtea scrisori. Şi stii de ce? Pentru că este prea târziu. Şi ştii de ce este prea târziu?

Ca orice om care, deşi nu locuieşte în Iaşi-Iaşi, ci în Iaşi-împrejurimi dar care, totuşi, trece prin Iaşi-Iaşi şi petrece mult mai mult timp în Iaşi-Iaşi decât în Iaşi-împrejurimi, sunt asaltată de personalităţile care vor să fie deputaţi şi senatori. Şi constat (cu sau fără stupoare) că au dispărut consilierii de calitate sau, cel puţin, sunt pe cale de dispariţie.

Mai ţineţi minte problema mea? Aia cu mine care nu mai scriu frumos dacă nu mai sunt deprimată…

Well… azi la un seminar de la master un domn profesor m-a liniştit:

„Frustrarea a apărut cam de când au apărut autorii. De aia scriu autorii, pentru că sunt frustraţi. Dacă ar fi fericiţi, n-ar mai scrie”.

Când eram eu mai mică şi completam oracole… nu, nu, să reformulez: când eram eu mai tânără şi ascultam Genius… nu, nu, nu e bine: când eram eu adolescentă şi îmi cumpăram soluţii antiacneice… noup: când eram eu în liceu şi mai întâlneam câte un tip pe care îl credeam întruchiparea bunătăţii pe Terra şi apoi îmi dădeam seama că el, de fapt, e interesat de tipe cu picioare lungi, blonde şi cu sâni mari – that’s better .

Există pe Pământul ăsta două tipuri de oameni care mă enervează de nu mai pot. De fapt, cred că există mai multe tipuri de oameni care mă enervează, dar numai la aceste două tipuri mă pot gândi în această dimineaţă. Nu ştiu de care dintre ei ar trebui să nu-mi placă mai mult, pe care dintre ei ar trebui să-i consider mai antipatici şi de care dintre ei ar trebui să mă feresc mai tare. La bază, aceste două tipuri de oameni se aseamănă, adică pe undeva cumva găsesc un punct comun: libertatea, deschiderea către oameni, către idei noi şi către nou în general, open minded, pentru a rezuma cumva.

Periodic mi se confirmă faptul că niciodată nu aş putea fi un ghid bun. De fiecare dată când sunt pusă în situaţia de a-i arăta cuiva (care nu este din Iaşi sau, mai rău, care nu este din România) oraşul meu, am dificultăţi pentru că, probabil dintr-un pesimism despre care nu ştiam că îl am, am impresia că nu găsesc nimic interesant de arătat.

Cu acest articol particip la concursul organizat de eMAG cu ocazia lansării în România a gamei de laptopuri HP Pavilion pe 30 octombrie 2008. Concursul este jurizat de Victor Kapra şi de reprezentanţii eMAG.

First

Nu înţeleg percepţia unora asupra blogroll-urilor. Şi nu-i înţeleg pe ăia care vor neapărat să intre în blogroll-ul cuiva. Ce se întâmplă dacă intri în blogroll-ul cuiva? Sunt curioasă câţi dintre voi primesc vizitatori pentru că cineva a dat click-uri excesive în blogroll-uri. Poate oi fi eu mai anormală, dar constat că foarte foarte foarte puţin oameni intră pe blogul meu pentru că au văzut numele acestui blog în ceva sidebar de blogger. Alt blogger.

Într-un comentariu la articolul anterior, Irina mi-a sugerat să scriu despre „ce înseamnă să ai succes în dragoste (aici se pare că ai de împărtăşit ceva )”.